Toţi căluţii să vina la mine :)

   Acum vreo trei ani, datorită locului meu de muncă, am intrat în contact cu un domn care avea o pasiune iesită din comun pentru cai şi îşi dorea foarte mult să deschidă în oraşul nostru un club de echitaţie. Drept mulţumire că i-am uşurat calea spre împlinirea visului său, ajutându-l în obţinerea câtorva autorizaţii, mi-a oferit o invitaţie la deschiderea clubului respectiv. Actor de meserie, cu un anume har în a transmite o anume stare, m-a vrajit doar povestindu-mi despre planurile sale şi m-a convins să onorez acea invitaţie. 

   Zis şi făcut. La data stabilită, m-am prezentat ,curioasă, la locul desfăşurării evenimentului. Ei bine,acea zi a fost hotărâtoare în ceea ce priveşte pasiunea mea de azi :caii. Iubesc caii! În prezenţa lor am o stare de bine, de linişte ,de libertate.Iubesc nobleţea, gingăşia, privirea caldă ,graţia ,senzaţia de libertate pe care o transmit.

   Acum câteva zile, scârbită fiind de răutatea unor oameni din jurul meu, m-a cuprins o stare de tristeţe ,simţită,cred, de câţiva prieteni cu care am interacţionat în acea zi .La un moment dat, unul din ei, cunoscându-mi pasiunea pentru cai, mi-a trimis o poză cu un căluţ atât de frumos, încât, doar privind acea poză, mi s-a luminat chipul , am zâmbit şi am uitat de supărare.Blândeţea, duioşia, forţa, puterea, transmise de ochii acelui căluţ, mi-au dat un sentiment de siguranţă.

   Aş mai putea reda o mulţime de motive pentru care iubesc caii, dar, prefer să las imaginile să vorbească. 

   Vă invit aşadar, indiferent dacă iubiţi sau nu caii să vă acordaţi un moment de linişte sufletească privind imaginile de mai jos. De asemenea, vă recomand audierea acestui minunat omagiu adus cailor de către Victor Şeicaru.

   SFATUL BĂTRÂNILOR

Prostul a găsit deja înţelepciunea ,

 înţeleptul încă o mai caută. 

Poza aceasta îmi aminteşte de Scarteltt

"O să mă gândesc la asta mâine, la Tara. O să fiu mai liniştită atunci. Mâine voi face un plan ca să l aduc înapoi. La urma urmelor, e şi mâine o zi."

Anumiţi oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi spun "De ce ?"...EU visez lucruri care nu au mai existat şi spun"De ce nu ? "

În codru verde nu se mai pierde

Nu se mai vede urmă de cal,

Pe la izvoare nu mai apare 

Umbra călare a vreunui haiduc

Unde s-au dus ? Când au apus

Anii de sus ai gloriei lor ?

Unde-s pistoalele ? Unde-s pumnalele,

Caii şi flintele haiducilor ?

Aţi văzut vreodată un cal nefericit ? Unul din motivele pentru care caii nu sunt nefericiţi este faptul că ei nu încearcă să impresioneze alţi cai.

Era odată un cavaler nobil a cărui viaţă fusese dedicată cailor. Se spunea despre el că avea multă demnitate şi modestie dar toţi cei care l-au văzut călărind erau uimiţi de abilitatea sa ecvestră şi de eleganţa sa în şa.

La vârsta de 96 de ani, zăcând pe patul de moarte, l-a chemat pe nepotul său să-şi ia rămas bun. După ce a facut-o, în timp ce nepotul se îndrepta spre uşă să plece, pentru prima data a văzut lacrimi în ochii unchiului său. Bătrânul i-a luat mana tânărului şi i-a spus cu blandeţe: “este o adevărată nenorocire că trebuie să mor chiar acum”. “Dar de ce?” a întrebat nepotul lui mangâind cu afecţiune mâna bătrânului, “acest timp vine pentru fiecare om şi tu ai avut o viaţă atât de lungă, bogată şi binecuvântată”.

“Da”, a zis bătrânul “dar numai săptămâna trecută am descoperit pentru prima dată ce înseamnă cu adevărat să călăreşti un cal”.

"În galop prin viaţa mea ,ei străbat un drum de Rai.

Şi nu-mi pot imagina lumea asta fără cai"

Caii liberi alergând , neloviţi de bici şi fier.

Cerul trag peste pământ şi pământul trag spre cer...

Când se-aud din zări venind

Ninge pe pământ cu flori.

Caii sunt ca un colind

Caii sunt nemuritori.

Prin lumină ascultaţi

Caii liberi fără şei 

Şi de rouă-nrouraţi

Trec uşor ca nişte zei.

Şi cum trec cu coama-n vânt,

Zei puternici şi cuminţi,

Parcă vin de dedesubt,

Dintr-un sat de la părinţi.

Cine n-a ştiut păstra

Caii liberi peste veac ,

Are inima mai grea

Şi-i la suflet mai sărac.

Luminează pe pământ

Mersul lor voevodal,

Caii liberi nu se vând

Caii sunt un ideal.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Cum te lauzi la toti sfinţii,

Da-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu parinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

N-asculta de toţi zurliii,

Dă-i în scris poruncă morţii

Sa-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morţii

Sa-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, daca-mi esti prieten,

Cum sustii in gura mare,

Moaie-ţi tocul în cerneală

Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii 

Când şi-o ascuţi pumnalul,

Să-l înfigă-n mine, Doamne,

Şi să lase-n viaţă calul.

Urmăriţi din vremea munţilor de pară,

Vechi ca o legendă,

roibii ne-nşeuaţi,

Îşi mai sting privirea, 

sfânta lor povară,

Când ajung la templul 

viselor argaţi.

Armasari pur sânge, în galop lunatic,

Plânşi de asfinţituri, paşii îşi ascut,

Murgi cu trup de flacări, nechezând sălbatic,

Frâu le este briza, şaua un sărut. 

Dac’ar şti săracii, iarba cin’ le-o paşte,

Cine vrea să-i lase, fără vreun folos,

Ar fugi de lume, nici nu s-ar mai naşte.

Şi-am rămâne singuri, colindând pe jos.

"Dumnezeu nu a lăsat caii să vorbească pentru a nu pune oamenii în dificultate."