Sunt convinsă că aţi auzit de nenumărate ori fraze de genul: “el e bărbat, are voie”, sau “ uşuratica, cum a putut face aşa ceva”.
Îmi amintesc de o discuţie avută acum ceva vreme cu un prieten pe această temă. Egalitatea sexuală între bărbaţi şi femei este o glumă, îmi explica el, cu argumente, desigur. Bărbatul este vânător genetic, femeile pot dobândi această aptitudine. Când o să văd prima familie de animale sălbatice formată din 20 de masculi şi o singură femelă, mai discutăm despre egalitatea între sexe. Bărbaţii, vor nu vor, au această genă iar femeile NU. Deci care egalitate?
Ce te face să crezi că o femeie liberă, frumoasă, independentă, nu ar avea chef “să vâneze de plăcere” şi de crezi că această abilitate a fost învăţată pe parcurs, l-am întrebat eu. Nu, a fost doar inhibată şi s-a creat, la modul pervers, un context în care se afirmă că femeile nu pot simţi plăcere decât dacă le dă societatea ok-ul. În orice relaţie pot interveni… scăpări. Femeile se gândesc doar un pic mai mult să nu rănească inutil… bărbaţii sunt dresaţi să creadă că îşi ridică pălaria de jos, o scutură şi vin acasă. Na, nu-i bai, au greşit un pic! E vorba doar despre infatuare, infantilism şi implicare aproximativă…Şi apropo, dragul meu, l-am întrebat, ştiai că pisica se împerechează cu mai mulţi motani în perioada de rut… şi îi alungă, fără menajamente, pe toţi, când îşi creşte puii?
Este interzis să interzici… dar când iubeşti eşti, pur şi simplu, atent la celălalt. Discuţiile astea sexiste sunt desuete şi “drepturile” sunt o falsă problemă care se perpetuează în neştire.
Sunt de acord cu faptul că bărbaţii au genă de vânător, dar asta nu justifică nicidecum comportamentul, care ţine exclusiv de educaţie şi gradul de implicare în relaţie, zic. Atunci când în relaţie eşti implicat 70-80%, normal că rămâne loc de “scăpări” care, în opinia multor bărbaţi, nu afectează relaţia de bază. Faptul că bărbaţii pot face sex, la modul sportiv, fără implicare emoţională, iar femeile nu, e o altă poveste... Sunt bărbaţi care îşi doresc o parteneră care să îi aprecieze şi să îi copleşescă cu iubire, pe care să o iubească la rândul lor şi să o respecte, suficient de mult, ca atunci când apare instictul de vânător să nu o înşele.
Nu cred că scrie în codul genetic al cuiva că vrea să fie amant sau amanta, să fie iubiţi cu jumătăţi de măsură sau pur şi simplu să strice relaţii fericite. Cred că bărbaţii, prin instinctul lor de vânători, se aventurează mai uşor, neluând în seamă consecinţele unor relaţii extra, iar femeile o fac puţin mai greu, cântăresc mai mult situaţia şi abia apoi aleg să înşele sau nu. Se pun prea uşor etichete, se judecă superficial dinafară, când lucrurile sunt atât de relative... Eu cred cu tărie că echilibrul dintre bărbaţi şi femei constă în complementaritate, nu în egalitate.
Nimeni nu alege să înşele, nu se naşte cu această dorinţă, nu se căsătoreşte pentru ca mai apoi să trădeze. Ceva se întamplă pe parcurs, apare o ruptură şi o fereastră către ceva nou, cel slab se agaţă cumva de aceasta şansă spre o fericire iluzorie. Doar că, fie că suntem bărbaţi sau femei, cu toţii avem dreptul să ne facem propriile alegeri în viaţă, iar faptul că unul dintre parteneri alege o altă cale, la un moment dat, nu ne dă dreptul, nouă, celorlalţi, să-i judecăm. Cu atât mai mult pe considerente sexuale.
