Fericirea- gust de Milka în ploaie

Există fericire în dragoste? Au fost numeroase momentele în care aş fi putut spune foarte convinsă: da, există fericire în dragoste. Încă mai cred asta, însă am ajuns în momentul în care nu mai cred în suflete pereche sau în fericire veşnică.Cred în iluzia fericirii, în acea fericire care dureaza o perioadă, apoi dispare la fel de brusc cum te-a învăluit.Până acum, am ştiut să profit de acele momente, să prind franghia fericirii în palmă şi să o las să zboare la momentul potrivit, la fel ca un balon. Am ştiut şi am reuşit să-mi gestionez sentimentele şi să mulţumesc Divinităţii că mi-a oferit acele momente, chiar dacă au trecut, convinsă fiind de faptul că unii aspiră la un moment de fericire o viaţă întreagă şi părăsesc această lume fără să aibă parte de el. Întotdeauna am asociat fericirea cu momentul în care mănânc o Milka în ploaie. Ştiu, sună ciudat, dar Milka e una din plăcerile mele vinovate, iar ploaia e una din marile mele iubiri. Am mai spus asta, ploaia este la fel ca şi mine, uneori melancolică, uneori tristă, uneori puternică, uneori de neînţeles, uneori de neoprit, uneori fină, uneori veselă, uneori frumoasă... alteori disperată... În momentul în care Milka s-a terminat, s-a oprit şi ploaia, dar am rămas cu gustul dulce şi cu atingerea ploii. 

Însă, au existat şi momente în care nu înţelegeam, în care mă revoltam şi mă întrebam : ce e în neregulă cu mine, cu ce am greşit Divinităţii de-mi oferă doar frânturi , doar momente şi nu mă lasă să am partea de acea fericire care durează veşnic? Răspunsul nu l-am aflat încă, poate că nici nu-l voi afla vreodata. 

Azi însă, mă aflu la o răscruce. Mi se oferă din nou dreptul la o fericire de scurtă durată .Ieri, am refuzat-o, am lăsat-o să plece. Am regretat încă din momentul în care am făcut-o, dar aşa am crezut eu în acel moment, că merit mai mult de atât.Am conştientizat şi faptul că îmi refuz ceva la care alţii tânjesc de-o viaţă. Se spune că, dupa ce lasi un om sa plece, nu are rost sa te mai intorci şi că în lipsa ta, altii îţi iau locul...Astăzi însă, mi s-a mai oferit o şansă. Încă nu am pierdut-o, încă mai pot să prind frânghia fericirii în palmă. Este un Dar sau o Pedeapsă a Divinităţii? Sunt oare chiar atât de specială încât să mai merit şansa de a profita de un dar refuzat de mine sau aceasta şansă va fi pedeapsa pentru ignoranţa mea? 

Candva, cineva drag sufletului meu mi-a spus:“Să nu uiţi niciodată că adevărata fericire este în a oferi şi nu în a o primi. Fericirea e un parfum ce nu poate fi pus pe altul fară să te stropeşti puţin şi pe tine.''

Îmi amintesc de aceste vorbe acum, dar în acelaşi timp, rămân cu picioarele pe pământ şi imi amintesc şi de faptul că va veni momentul în care, din nou, voi fi nevoită să dau drumul frânghiei, s-o las să-şi ia zborul. Îmi doresc să reuşesc  să accept darul.Am nevoie să mă prinzi de mână, să mă ţii în braţe şi să-mi oferi acel zâmbet cald, fericire. Din păcate, noi oamenii, avem “talentul” de a ne închide singuri în temniţe ale căror gratii sunt chiar temerile noastre. 

E lupta.... va fi o noapte grea...Dar, noaptea e un sfetnic bun şi sper ca mâine să pot spune da, îmi ascult inima şi nu las raţiunea să învingă.

                          Tu, cititorule, cum ai defini fericirea?

Dor de Nichita...

Dragostea pentru poezie m-a pătruns târziu, undeva prin anul doi de liceu, odată cu schimbarea profesoarei de limba şi literatura română, căreia ţin să-i mulţumesc încă o dată pe această cale. Prima tresărire, primul fior, prima emoţie,  primul înţeles Nichita Stănescu. Vizualizez şi acum acea oră de limba şi literatura română în care am făcut cunoştinţă cu noua "profă" şi "dirigă" în acelaşi timp. Ne-a vorbit despre una din “obsesiile“ ei:  Nichita Stănescu (pe parcurs, am descoperit că fiecare poet studiat reprezenta pentru dânsa o "obsesie" pe care ne-o transmitea într-un mare fel şi nouă). Nu ştiu dacă în şcoală aţi avut parte de câte o oră în care timpul să se scurgă atât de rapid încât să credeţi că nici măcar n-a început acea oră, în care voi şi colegii voştri să rămâneţi în bănci şi să vă rugaţi profesorul să continue să vorbească, însă eu am trăit acest sentiment. 

A fost momentul în care poezia mi-a atins inima, momentul în care am înţeles că un poet este o minune divină, menită a da o formă sentimentelor, nişte lucruri fără nicio formă. 

Spre ruşinea mea, trebuie să recunosc, până în acel moment, credeam că Nichita Stănescu e o femeie. Poate şi datorită ignoranţei mele pentru poezie, poate şi datorită profesorului din gimnaziu, care, în afară de faptul că ne obliga să tocim versuri şi comentarii interminabile, nu ne trasmitea nimic altceva... nu cunosc exact motivaţia, dar nici nu o mai caut. 

De ce acum? De ce Nichita? De ce acest articol? Pentru că, dimineaţa trecută, m-am trezit fredonând "Emoţie de toamnă". Şi-am tot fredonat, până spre amiază, când mi-am amintit de "dirigă" şi de acea lecţie de poezie. Astfel, dorul de Nichita m-a cuprins şi m-a determinat să recitesc câteva din scrierile dragi mie, pe care le voi împărtăşi cu voi, cei ce iubiţi versurile poetului. Enjoy :)

Pe cerul limpede şi poate lung

Albastru pescăruş mă cheamă,

Simt o durere că nu pot să-l ajung,

Deşi tot sufletul mă-ndeamnă. 

Aş vrea să zbor, când fluturii se nasc

Luminii dându-i forme de culoare,

Robia lanţului în care zac

S-arunce-n jur miresme ca de floare.

"Am cunoscut pe cineva care vedea materia, 

cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele."

"Când ne-am zărit, aerul dintre noi

şi-a aruncat dintr-o dată

imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,

pe care-o lasă să-l străbată. 
 

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,

unul spre celălalt, şi-atât de iute,

că timpul se turti-ntre piepturile noastre,

şi ora, lovită, se sparse-n minute. 
 

Aş fi vrut să te păstrez în braţe

aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,

cu morţile-i nerepetate.

Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut."

"Mă îndrept în toate părţile deodată, 

răsar şi apun între două bătăi ale inimii ei..."

"Şi viaţa mea se iluminează,

sub ochiul tău verde la amiază,

cenuşiu ca pământul la amurg.

Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut.

Mai lasă-mă o secundă.

Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.

Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp."

"Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru."

"Fereşte-te să ai dreptate

când eşti îndrăgostit!

Mai bine să ai umbra,

mai bine să ai raza,

mai bine să ai lacrimă,

mai bine să ai orice altceva.

Un om îndrăgostit când are dreptate

e un om singur.

Numai tristeţea are dreptate.

Tu, mai bine să ai bolovani,

mai bine să ai vulturi,

mai bine să ai albul zăpezii."

"Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre."

"Mă culcasem lângă glasul tău.

Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau

tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat

nopţile.

Sau poate copilăria ta care a murit

undeva, sub cuvinte.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.

Erau tare îndărătnici

şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.

Ori poate de drag

şi de blândeţe.

Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."

"Incapabil să pierd

inapt pentru fire,

alerg

în neştire.

Foarte greu mă primesc

să fiu cum sunt.

Locul ceresc

e sub pământ.

Iar pământescul

mănâncă de foame cerescul."

"Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramură cu frunze şi o ramură a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva şi să devină într-o parte a ei om."

"Deşi inima mea este

ascunsă între coaste,

să vezi tu ce poveste:

mi-e foarte dor de tine.

Deşi şchiopăt puţin

şi mă doare

oh de la o vreme mă doare

creanga cea groasă şi cea mare

de care s-a spînzurat altul,

să vezi şi tu ce poveste,

ah, ce poveste:

mi-e foarte dor de tine.

Cred că a trecut timpul,

cred că a apus luna,

pe cîmp au ieşit la întuneric

şoarecele de cîmp şi inorogul feeric,

- să vezi şi tu ce poveste,

ah, ce poveste:

mi-e foarte dor de tine.

Deşi ai inimă înlăuntrul tău

şi ascunsă sub coastă,

mi-e foarte dor de tine."

„Fără mine nu se poate, dovadă că sunt!”

Eşti, maestre, eşti... şi fără tine, nu s-ar fi putut...

Bătălia secolului - femei vs bărbaţi :)

Că femeile şi bărbaţii gândesc total diferit, ştim cu toţii. Vă sunt, cu siguranţă , foarte cunoscute situaţii de genul: 

Un barbat, stând în faţa televizorului,privind fix ecranul. Până apare ea şi întreabă : 

- Ce faci? 

- Nimic 

-La ce te gandesti? 

-La nimic. 

-Nu poti sta in fata televizorului si sa te uiti in gol si sa nu gandesti nimic. 

- Ba pot, uite nu ma gandeam la nimic pana nu ai aparut tu cu intrebarile tale! 

- Hai zii la ce te gandesti… 

-Pleaca de aici!!! 

O femeie nu poate face aşa ceva , mintea ei nu se opreşte nici când doarme : ) 

       Sau, un alt exemplu: 

 Pentru bărbaţi 5 minute înseamnă chiar 5 minute. Pentru femei, 5 minute poate însemna o perioadă nedeterminată de timp. 

- Esti gata odată? 

- Mai lasa-mă 5 minuteeeeeeeeeee! 

Între timp au trecut 30 şi bărbatul iar întreabă: 

- Mai ai mult? 

- Ţi-am spus o dată, 5 minute. 

De asemenea, se ştie, dacă o femeie zice NIMIC, acolo cu siguranţă e ceva. 

- Of, nu ştiu ce să mai fac. 

- De ce iubito? Ce s-a întâmplat? De ce eşti supărată? 

- Ei, nimic. 

Asta, domnilor,  înseamnă că trebuie să fugiţi cât mai repede din casa:)))Femeia nu are cum să nu aibă nimic. Ea tot timpul are ceva în minte. Nicio secundă, în mintea ei, nu se poate instaura nimicul. Când îţi va spune ce are, vei constata că ceea ce numeşte ea – nimic, este de fapt, ceva foarte grav pentru tine, care poate să însemne – totul. 

Când un bărbat oftează, înseamnă că totul este bine în viaţa lui. Când o femeie oftează, înseamnă că tu eşti un idiot în mintea ei. 

Când un bărbat spune POFTIM, este politicos. Când o femeie zice POFTIM, înseamnă că îţi dă ocazia să îi explici ce lucru stupid tocmai ai spus. Dar tu trebuie să fii foarte atent cu explicaţia, fiindcă e foarte probabil să fie urmată de un oftat care va duce la o ceartă pentru nimic şi dupa asta nu veţi mai avea parte de sex pentru cel putin 5 zile .

Femeile vor detalii despre tot şi despre orice. Acum. Dacă nu le primeşte, nu poate să doarmă noaptea. Nu poate adormi pentru că nu o lasă în pace gândurile şi curiozitatea. De exemplu, te sună un prieten să-ţi spună că tocmai i-a născut nevasta. Tu îi spui nevestei:

 - A sunat X, i-a născut nevasta. 

- Da? Şi ce au? 

- Cum ce au? Un copil .

- Dar e fetiţă sau băiat? 

- Dar eu de unde să ştiu? Habar n-am .

- Dar câţi cm are? Ce greutate? 

- De unde naiba vrei să ştiu eu???? Că doar nu l-am făcut eu. Şi chiar dacă îl făceam eu, tot nu aveam de unde să ştiu asta!!! Dumnezeuleee!

Ce diferenţă este între femei şi bărbaţi, în ceea ce priveşte dorinţele?

- Femeile vor multe, dar de la unul şi acelaşi bărbat.

- Bărbaţii vor acelaşi lucru, dar de la mai multe femei!

O femeie se preocupă de viitorul ei până când îşi găseşte un bărbat.

Un bărbat nu se sinchiseşte niciodată de viitorul lui până nu se însoară.

Un bărbat care a reuşit în viaţă este un om care a reuşit să câştige mai mulţi bani decât are nevoie soţia lui să cheltuiască.

O femeie care a reuşit în viaţă este o femeie care a reuşit să găsească un astfel de bărbat.

Pentru a fi fericită cu un bărbat, o femeie trebuie să-l înţeleagă mult şi să-l iubească puţin.

Pentru a fi fericit cu o femeie, un bărbat trebuie s-o iubească mult şi să n-o înţeleagă deloc.

O femeie se căsătoreşte cu un bărbat sperând că-l va schimba, dar el nu se va schimba.

Un bărbat se căsătoreşte cu o femeie sperând ca aceasta nu se va schimba, dar cu siguranţă ea se va schimba.

Un bărbat va fi gata să plătească 200 euro pentru un obiect care valorează 100 euro, pentru că el "are nevoie".

O femeie este gata să plătească 100 euro pentru un obiect care valorează 200 euro şi de care ea nu are nevoie, dar este la reducere.

Femeia şi bărbatul, în pat, după primul lor act sexual. Stau amândoi întinşi pe spate şi se uită la plafon.

Ce gândeşte femeia :

"A fost oare bine ? Oare l-am satisfăcut ? Uite cum stă şi se uită încruntat la tavan. Ce nu i-a plăcut oare? Să îl intreb? Mai bine nu! O să zică că sunt o proastă".

- Auzi, Pisi ?

- Hmmm ?!!

"Nici nu-mi răspunde, doar mormăie. Precis am făcut ceva aiurea. Oare nu i-au plăcut sânii mei ? Sau mi-a văzut celulita. Poate nu i-a plăcut culoarea lenjeriei. De ce nu se uită la mine ? Îmi vine să plâng, mă simt umilită... dar cum să-i spun? Dacă deschid gura, mâine nu mai vine. Oare ce nu i-a plăcut ? Poate oja asta maro ... Data viitoare mă dau cu roşu purpuriu. Am auzit eu că majoritatea bărbaţilor sunt încântaţi de această culoare. Da, aşa fac şi-mi iau şi un ruj la fel. Auzi tu ... cum se uită încrâncenat la tavanul ăla, sigur se abţine greu să nu comenteze ceva urâcios. Sper că nu m-am făcut total de râs. Ce n-aş da să ştiu ce gândeşte !"

Ce gândeşte bărbatul :

"Cum p... mă-sii stă musca aia pe tavan cu capul în jos de o juma' de oră ? Că nu-mi dau seama !"

Dacă n-aţi înţeles , vă invit, cu mare drag, să vizionaţi videoclipurile de mai jos. Nu aveţi cum să nu înţelegeţi, tipul este demenţial:)

Vă va face seara mai frumoasă şi veţi adormi 

cu zâmbetul pe buze.Garantez:)

  

                                                                                                                       

Iubirea înseamnă doar să îţi dai chiloţii jos?(ficţiune)

Noaptea trecută a fost o noapte ciudată.A fost o noapte în care nu am fost singură, am fost eu, cu mine, încercând să mă regăsesc, să mă caut şi să mă cert.M-am certat pentru timpul pe care l-am lăsat să treacă pe lângă mine, pentru momentele în care planul iniţial a eşuat,dar am renunţat la alternative. Pentru că am ţinut cont doar de problemele celor din jurul meu, fără să ţin cont de faptul că exist şi eu, fără să ţin cont de faptul că şi eu, la rândul meu, am nevoie de mine, pentru mine.Dar cel mai mult, m-am certat pentru faptul că ţi-am permis să mă determini să simt, ştiind foarte bine că de cealaltă parte este doar dorinţă carnală şi-atât. Chiar dacă sticla aia de Porto a fost mereu lângă mine noaptea trecută, nu m-am atins de ea. Aveam nevoie să mă caut şi să mă cert lucid. 

Ştii, în toată perioada aceasta în care “am simţit”, fără să-ţi văd măcar chipul, fără să-ţi fi simţit respiraţia în ureche, fără să-mi pot plimba degetele prin părul tău, fără să-ţi fi putut mângâia buzele, te simţeam atât de aproape încât nu aveam nevoie de nimic altceva. Credeam cu tărie că va fi sfârşitul lumii dacă nu te voi întâlni, măcar şi pentru doar un minut. Dar ştii...tu nu mă meriţi. Felul în care te-a amuzat îngrijorarea mea din noaptea ce-a trecut, felul în care ai apărut în miez de noapte, te-ai asigurat că sunt aici, aşteptându-te ca de fiecare dată, satisfăcându-ţi astfel vanitatea, felul în care ai râs şi ai plecat fără să-ţi pese de aşteptarea mea şi de simţirile mele, îmi întăresc convingerea că pentru tine am fost o simplă dorinţă carnală şi-atât. Ştii cât de tare pot să doară lacrimile? 

M-am întrebat de ce în prezenţa tuturor bărbaţilor sunt stăpână pe mine, capabilă să obţin de la ei doar ce şi cât îmi doresc, iar în prezenţa ta sunt doar o femeie care are nevoie de înţelegere, atenţie, mângâiere. Pentru că păreai a fi aşa cum vedeam eu bărbatul ideal:copilăros, haios, mereu cu vorba potrivită la el, dar şi serios, matur, dur,ferm, dar şi romantic, tandru, afectuos, grijuliu.Îmi plăcea cum îmi purtai de grijă, cum mă sunai de “n” ori pe zi, doar pentru a te asigura că îmi e bine, dar am înţeles că o faceai nu pentru că simţeai ceva, o făceai pentru că pur şi simplu aşa eşti tu. Mi-a rămas întipărit în memorie momentul acela în care îmi povesteai cum, chiar şi cu târfa aceea de o noapte te-ai comportat ca şi cum ar fi ea, femeia visurilor tale, doar pentru simplul fapt că e femeie şi că aşa ai învăţat tu că trebuie să fie, femeia să se simtă femeie alături de tine. 

M-am întrebat ce m-a durut mai tare? Faptul că nu te-am avut niciodată, sau nepăsarea ta? Am plâns atunci când mă simţeam înfrântă, când am pierdut pe cineva drag, când mă simţeam singură sau pur şi simplu când viaţa a ales să-mi dea un şut în fund, arătându-mi că nu însemn nimic pentru persoane care pentru mine înseamnă ceva. M-am pregătit şi pentru momentul în care, un el oarecare, apărut de nicăieri, îmi va zduncina în câteva zile liniştea. Şi ai apărut. Şi ai reuşit să-mi zdruncini liniştea. Şi am ajuns în momentul în care, nu ştiu dacă trebuie să urăsc sau să iubesc Divinitatea pentru faptul că nu a lăsat să se întâmple.M-a chinut acest “De ce trebuie să mi se întâmple tocmai mie ?” , dar, vorba ta, odată voi afla şi de ce. Poate că aşa trebuie să fie, poate că aşa e mai bine pentru mine. 

Şi s-a făcut zi... şi soarele răsare găsindu-mă în faţa ferestrei, cu o cafea aburindă în mână, nedormită, îmbărbătându-mă :“ O să-ţi treacă... “ 

Nu ştiu cum voi reuşi să te uit, pentru că te simt atât de prezent în mine încât am senzaţia că nu te voi putea scoate niciodată din sufletul meu...şi mai sorb o gură de cafea fierbinte, tremur uşor şi îmi şoptesc: “O să-ţi treacă...mâine e o nouă zi.,,” 

Şi poate, până la urmă , aşa cum bine sublinia Virginia Woolf: 

“Iubirea înseamnă doar să îţi dai chiloţii jos”. 

Voi ce părere aveţi?

Dacă eram...

Dacă eram o luna – aş fi fost luna SEPTEMBRIE, pentru că iubesc ploaia şi ea mă iubeşte pe mine. 

Dacă eram o zi a săptămânii – as fi fost sâmbătă,pentru că tot ce mi-a marcat viaţa s-a întâmplat sâmbăta.

Dacă eram o parte a zilei – aş fi fost noapte,pentru că noaptea vine odată cu tine. 

Dacă eram un animal marin – aş fi fost un delfin, pentru că mi se pare a fi mult mai inteligent decât omul... 

Dacă eram o direcţie –n-aş putea fi o direcţie, drumurile mele au fost mereu întortocheate 

Dacă eram o virtute-aş fi fost moderaţie, pentru că detest extremele.

Dacă eram o personalitate istorica – aş fi fost Cleopatra, pentru că a ştiut să-şi folosească feminitatea în folosul altora 

Dacă eram o planetă – aş fi fost Luna, incredibilă dar greu de atins.

Dacă eram un lichid – aş fi fost apă,incoloră dar indispensabilă 

Dacă eram o piatră –aş fi fost citrin, pentru că e rar, preţios şi absoarbe 

Daca eram o pasare –aş fi fost o cioară, pentru că este inteligentă, gălăgioasă şi trăieşte 100 de ani:)) 

Dacă eram o floare –aş fi fost mălin, pentru că are un miros îmbătător 

Dacă eram un tip de vreme – aş fi fost o ploaie de vară, vine repede, răvăşeşte tot şi trece la fel de repede..

Dacă eram o emoţie – aş fi fost emoţia unei îmbrăţişări mult dorite.

Dacă eram un sunet – aş fi sunetul ploii pe trotuare, sunet ignorat dar atât de prezent şi pătrunzător.

Dacă eram un element – aş fi fost foc, pentru că “ard in flăcări” deşi zodia mea e una de apă

Dacă eram un cântec – aş fi fost toate piesele Holograf pe care le iubesc 

Dacă eram un film – aş fi fost “Pe aripile vântului” pentru că mă doresc trăind în acea epocă, mă doresc fiind Scarlett.

Dacă eram un actor – aş fi fost Julia Roberts, pentru zâmbetul ei molipsitor.

Dacă eram un fruct –aş fi fost o portocală, dulce, acrişor, exotic .

Dacă eram un oraş – aş fi fost Veneţia, iubire şi istorie la un loc .

Dacă eram un gust – aş fi fost gustul acrişor, care te atrage când eşti sătul de dulce.

Dacă eram o aromă – aş fi fost aroma de Milka. Prietenii ştiu de ce:)

Dacă eram o culoare – aş fi fost violet, pentru că puţin mov nu strică nimănui:) 

Dacă eram un cuvânt –aş fi fost “Dacă”, pentru că face parte din mine să am mereu îndoieli 

Dacă eram o parte a corpului – aş fi fost sân, pentru că e mereu dezmierdabil. 

Dacă eram o expresie a feţei – aş fi fost mirare, pentru că lumea e plină de ciudăţenii. 

Dacă eram un personaj de desene animate – aş fi fost Esmeralda (The Hunchback of Notre Dame) 

Dacă eram o haină – aş fi fost un pulover călduros, moale, dar de care n-ai mereu nevoie.

Dacă ar trebui să aleg între raţiune sau simţire – astăzi voi alege simţire, pentru că ziua de mâine e mult aşteptată.

Dar tu? Dacă erai... ce ţi-ai  fi dorit să fii?