Bărbat+Femeie=Prietenie pe bune ?!

Întotdeauna am crezut cu tărie în faptul că, între un bărbat şi o femeie poate exista o prietenie strânsă, platonică, cu împărtăşiri de secrete dintre cele mai ascunse, în care să nu intervină atracţia sexuală. Întotdeauna am fost de părere că o prietenie cu o femeie nu e niciodată sinceră 100 %, pentru că, femeile, prin natura lor, sunt invidioase, rele şi deţin o doză mare de parşivitate în relaţiile cu alte femei. Niciodată nu am găsit folositoare discuțiile cu fetele în problemele inimii. Practic, tot ce pot auzi de la ele este ceea ce mi-am spus şi eu deja şi doar o reafirmare a cât de puţin ştiam de fapt. Însă de la cel mai bun prieten mi-a fost dat să aud perspective care, e puțin spus, m-au lăsat cu gura căscată – e ca şi cum ai avea o lupă prin care priveşti sentimentele şi este atât de diferită încât te sperie. Şi asta, din cauza faptului că suntem atât de diferiţi unii de alţii, avem viziuni atât de diferite unii faţă de ceilalţi. 

Deh, am avut şi eu odată parte de un “mascul” pe post de “cel mai bun prieten al meu”. Ne ştiam din copilărie, eram vecini de palier, ne jucam împreună, el “cu puţza-n nisip”, eu cu lopăţica pe lângă el, ne-am împărtăşit unul altuia experienţa primului sărut, a primului fior al dragostei, ne-am plâns unul altuia pe umăr primele despărţiri de “dragostea vieţii noastre”, ne-am sfătuit unul pe celălalt atunci când au intervenit primele lovituri serioase ale vieţii... într-un cuvânt, îi ştiam şi îmi ştia aproape toate bucuriile, problemele, secretele. Şi asta nu aşa, de un an, doi, ci de vreo 30 de anişori. Până într-o zi. Până într-o zi cînd, nu ştiu, lovit cu leuca’n cap, trăznit de vreun fulger, habar n-am, lui i s-a năzărit că noi doi ne înţelegem atât de bine, suntem atât de compatibili, încât e musai să ne-o şi tragem, motivându-şi această pornire pe ideea că, dacă şi pe acest tărâm ne potrivi atât de bine, suntem suflete pereche şi e păcat să nu ne acordăm o şansă. În primă fază, m-a bufnit râsul. L-am verificat de febră şi l-am întrebat dacă şi-a tras-o cumva şi cu sora sa, pentru că, eu, altfel decât un frate nu-l pot percepe. 

Când însă, mi-am dat seama că el nu glumeşte deloc, am devenit tristă. În acea noapte am plâns până la epuizare... am simţit că mi-a murit cel mai bun prieten. Şi aşa a şi fost. Cel mai bun prieten al meu murise. Degeaba a încercat el s-o dreagă după ce a conştientizat că între noi, din punctul meu de vedere, niciodată nu va exista o relaţie bărbat-femeie, ceva s-a rupt în momentul în care a scos pe gură acea stupizenie. Niciodată nu am să-l mai pot privi ca pe cel mai bun prieten al meu, întotdeauna voi avea senzaţia că “stă la pândă”, aşteaptă să prindă acel moment de slăbiciune în care să cedez. Tot ce s-a clădit într-un timp atât de lung, s-a dus dracu' într-un singur minut. Îl urâsc pentru asta! Mi-e dor de prietenul meu! Şi nu, nu mai pot crede că între un bărbat şi o femeie poate exista strict o relaţie de prietenie. 

Am ajuns la concluzia că, într-un final, orice relaţie de aşa zisă prietenie între un bărbat şi o femeie este doar, fie “preludiul” unei poveşti de iubire, fie sfârşitul prieteniei. 

Părerea voastră care este? Între un bărbat şi o femeie poate exista doar o relaţie de prietenie?

Eu una, sunt confuză:)

M-a elucidat, într-o oarecare măsură, clipul de mai jos:))