Miros…sunet….gust….

“Fiecare om trebuie să îşi găsească timp, să se aşeze şi să privească căderea frunzelor.” - Elizabeth Lawrence

     Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu iubesc toamna! Iubesc toamna pentru ploile ei, pentru fiecare adiere de vânt, pentru senzaţia de nou început pe care mi-o dă în fiecare an. Armonia de culori, mirosul plăcintei de dovleac cu care ne întâmpina bunica, ceaiul de tei de la gura sobei, toamna târziu, foşnetul frunzelor, pădurea care îţi dă senzaţia că ia foc, fără să ardă, toate m-au învăţat să iubesc toamna de la prima ploaie, până la ultima frunză căzută.

     M-a întrebat un prieten cu ce aş compara toamna. N-am stat mult pe gânduri şi i-am răspuns că văd toamna ca pe o femeie aflată la început de maturitate, seducătoare, stăpână pe sine, cu o privire vie, plină de înţelesuri misterioase. Împlinirea femeii prin propria ei maturizare.

      V-aţi gândit vreodată care este mirosul toamnei? Care ar fi sunetul ei? Ce gust ar avea? Mi-aş dori să fie toamnă mereu.

     Închid ochii plutind îmbătată de această atmosferă ce mă învăluie treptat… Mirosul mă îmbată, sunetul îmi aduce o stare de bine, iar gustul… mmmmm, gustul îmi dă iluzia împlinirii.

Poate vă inspiră şi pe voi imaginile de mai jos. Enjoy:)