Epilog

Cand crezi ca nu mai ai pe nimeni

Si vantul rece sufla tot mai crunt

Cand ranile te dor si n-ai scapare,

Cand lacrimile pe obraji iti curg..... 

Cand boala grea ameninta fiinta

Si nimeni nu te mangaie-n suspin

Cand inlauntrul tau vezi neputinta,

Cand gemetele pe genunchi te tin.....

In hohote de plans te pierzi adesea

Cand nu mai vezi nici soarele pe cer

Durerea ta doar Dumnezeu o stie

El este mangaierea in dureri!

Dar ce faci cand nici El nu te mai vede? Cand nici El nu-si mai intoarce fata catre tine? Intelegi ca esti un ratat care nu mai merita atentia nimanui. Din prietenii pe care i-ai avut, ai ramas cu nimic.I-ai indepartat pe toti. Iar acum, cand ai cel mai mult nevoie de un sprijin, esti singur si nimeni nu e interesat de ce e in sufletul tau. Chiar si persoana care ieri te iubea, azi a ales sa-ti intoarca spatele si sa-si vada de drum, scarbita de tine si de faptele tale. Pentru ca esti un ratat, un nimic , care nu mai merita timp pierdut din partea nimanui. Cunosti pe cineva care, din cauza faptului ca nu te-a avut aproape in momente esentiale si-a facut un prieten imaginar.Ii spunea Portocala. Mai tii minte cand ti l-a prezentat? Atunci ai ras. Acum, ai si tu nevoie de un prieten imaginar. Cum ii vei spune? Nu stii, nu te-ai gandit si nici macar nu conteaza. Important e ca e prietenul tau. E cel caruia poti sa-i incredintezi orice gand,orice speranta, orice iluzie sau deziluzie.Parca nu mai esti atat de singur, nu-i asa? E prietenul perfect.Nu te judeca, nu te paraseste exact cand ai mai mare nevoie de el, e langa tine oricand ai nevoie. Cat de patetic. Mi-e mila de tine. Dar stii, asta meriti...

Apopos....La Multi Ani!...tie, suflet al nimanui.