Oricat ne-am iubi pe noi, jinduim un altul. Unii n-au curajul s-o recunoasca, altii pretind ca "altul" nu poate fi orice "altul", ca existenta in doi e complicata si nesigura sau ca ajunge sa ne schimbam in mai bine sau in mai rau.
Unii iubesc contabiliceste: fac bilantul bunelor si relelor, scot sau adauga taxa pe tradarea adaugata. Altii iubesc cu pretul infarctului, ard pana la scrum in functie de barometrul personal. Exista doar iubiri si neiubiri.
Eu am iubit intotdeauna oamenii care ma dezbraca mai intai de ganduri luxate, de amintiri si iubiri ratate, de dureri banale si de neputinte bolnave.
Imi plac oamenii patimasi pentru ca patima este ardoarea care transforma existenta in actiune si ne preschimba conceptele în experienta. Sunt o mică Prometee care-si poarta in piept vulturul remuscarii pentru ca, furand focul, n-am stiut decat sa ma ard cu el. Imi ingrop si dezgrop propriul suflet ca pe un blestem. Sufletul meu este o orchestra; nu stiu ce instrumente, corzi si harpe, tobe si timbale suiera si scartaie in mine. Eu ma cunosc numai ca simfonie. Cateodata, disonanta.
Acum ceva timp credeam ca dragostea nu e decat o forma de conversatie în care cuvintele actioneaza în loc sa fie rostite. Acum cred ca e doar o utopie frumoasa cu care convietuim un timp.
Acum ceva timp credeam ca dragostea nu e decat o forma de conversatie în care cuvintele actioneaza în loc sa fie rostite. Acum cred ca e doar o utopie frumoasa cu care convietuim un timp.
Eclipsa totala de creier. Nu deslusesc gand de gand.
frumos.....
RăspundețiȘtergere