Fara alta motivatie decat pornirea de moment.
Am simtit nevoia de instruire toata viata mea; a fost alegerea mea; nu am fost constransa in niciun fel. Imi amintesc cum pe la 14 ani imi propusesem sa stiu intelesul tuturor cuvintelor din DEX si parcurgeam zilnic pagini intregi pana gaseam 10 cuvinte noi carora le invatam sensul. Si acum ma mandresc cu vocabularul meu. Dar recunosc ca nevoia de a sti se mula perfect cu interesele si lucrurile care-mi placeau; am fost selectiva la scoala; mi-am intuit intrucatva "calea" si am performat doar in domeniile cu care rezonam; acum nu-mi fac un titlu de mandrie ca eram zero absolut la fizica sau geometrie in spatiu dar pot sa zambesc cu detasarea omului constient ca nimeni nu le stie pe toate.
Nu sunt o persoana ordonata sau foarte perseverenta; n-am fost capabila sa tin nici macar un jurnal dar continui si acum sa-mi completez (de 21 de ani!) caietul meu studentesc cu lecturile pe care le am in fiecare an si notele aferente.
Pentru mine cel mai mare castig pe care-l pot avea din fiece zi traita este sa invat macar un lucru nou; de aceea m-am inconjurat de oameni inteligenti si i-am preferat intotdeauna pe cei mai destepti decat mine. Imi recunosc lacunele si limitele asa cum imi stiu foarte bine capacitatile. Iar atunci cand cineva imi spune ca nu are ce conversa cu mine (mi s-a intamplat o singura data, dar suficient pentru o viata)nu-mi ramane decat sa ma rusinez, sa plec capul si sa-mi amintesc de tatal meu care-mi repeta intr-una, obsesiv, ca niciodata nu avem voie sa ne consideram suficient de destepti si ca nu avem voie sa lasam sa treaca o zi fara sa invatam ceva nou. De asemenea, imi amintesc cu respect de fosta mea diriginta din liceu, care ne-a insuflat dragostea pentru lectura si oratorie.
Sunt mandra si recunoscatoare scolii extraordinare in care m-am format; cred ca nu degeaba avea si are re/numele pe care-l are:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu