Noi , femeile , suntem niste fiinte complexe , dar si foarte complexate. Mai ales cand vine vorba de aspectul fizic . Picioarele prea groase sau prea strambe , nasul prea mare , sanii prea mici sau lasati, colaceii de pe burtica , vergeturile inestetice , buzele prea subtiri sau prea groase , toate acestea , in ochii nostri devin o adevarata catastrofa .
Iar atunci cand intervine un complex cauzat de o operatie , cum ar fi de exemplu o extirpare de san sau intr-un caz ''norocos'' extirparea doar a unei bucati de san , totul se prabuseste in jurul nostru si , fara sa ne dam seama , viata noastra se transforma intr-un iad . Devenim frustrate , ne transformam . Femeia care am fost inainte dispare cu desavarsire . Viata noastra se schimba in totalitate . Atata timp cat nu mai putem gandi pozitiv , atata timp cat nu mai avem putere sa lasam sa ni se intample ceva frumos , parca nimic nu ne mai merge in nicio directie. Energiile negative se revarsa asupra noastra si nenorocirile incep sa curga tavalug , nemaisfarsindu-se parca niciodata .
In general , barbatii nici nu observa aceste ''probleme ale noastre'' , sau , chiar daca le observa , nu ii deranjeaza , iubindu-ne asa cum suntem ca intreg . Un barbat mi-a spus odata ca , noi femeile , aratam cel mai bine atunci cand ne simtim bine in pielea noastra , ca un barbat bun , un barbat matur , un barbat de calitate , se va indragosti de ochii nostri , de zambatul nostru , de sunetul vocii ... de frumusetea ce sta dincolo de aspectul fizic ... ca un barbat adevarat intelege ca trupul ce a dat nastere une alte vieti are o frumusete aparte cu tot cu burtica , vergeturi , sani lasati sau mai stiu eu ce.
Dar , cate dintre noi ne simtim bine in pielea noastra ? Cate dintre noi reusim sa ne acceptam defectele fizice ? De dat sfaturi si de expus teorii este usor . E simplu sa spui ca , in loc de a te judeca , trebuie sa incepi sa te accepti cu toate imperfectiunile tale , cu toate slabiciunile , cu toate esecurile . Sa nu iti ceri sa fii perfect , ca asta ar insemna sa ceri imposibilul si ca astfel , desigur ca te simti frustrata ; ca , la urma urmei , esti doar o fiinta umana si ca , in momentul in care incepi sa te accepti si sa te respecti , devii un intreg . Teoretic , suna atat de frumos , dar , cum facem sa se produca declicul si sa incepem sa gandim cu adevarat asa ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu